Criteriile de eligibilitate pentru programul guvernamental Prima Casă sunt sunt:
– dacă deţineţi o locuinţă cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 mp puteţi accesa un credit ipotecar garantat de stat pentru a cumpăra o locuinţă cu o suprafaţă mai mare;
– dacă deţineţi cote părţi dintr-o locuinţă puteţi beneficia de credite garantate de stat pentru a achiziţiona diferenţa de cote-părţi;
– aveţi dreptul să achiziţionaţi, în cadrul Programului, o singură locuinţă finalizată, aflată pe teritoriul României, înscrisă în cartea funciară în condiţiile legii; la fel, puteţi construi doar o casă, singur sau împreună cu alte persoane, respectând reglementările în vigoare referitoare la programul Prima Casă 4;
– trebuie să dispuneţi de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a locuinţei şi/sau care acoperă diferenţa dintre preţul de achiziţie a locuinţei rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare şi finanţarea garantată;
– trebuie să constituiţi un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu trei rate de dobândă, valabil pe întreaga durată a finanţării;
– trebuie să asiguraţi locuinţa achiziţionată împotriva tuturor riscurilor şi să desemnaţi statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, ca beneficiar al poliţei de asigurare, pe toată durata finanţării.
Condiții pentru programul Prima Casă
de către
Etichete: