Efectele reducerii comisioanelor interbancare

carduri

Preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, Florin Dănescu critică dur ultima noutate legislativă care prevede reducerea comisioanelor interbancare la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit.

Potrivit lui Dănescu reducerea comisioanelor de interchange este o veste bună pentru comercianţi.

Totodată, prevederile actului normativ nu se aplică operaţiunilor cu carduri comerciale, retragerilor de numerar de la bancomate şi operaţiunilor cu carduri emise de sisteme tripartite de plată cu cardul.

Imediat după lansarea publică a proiectului, reprezentanţii celor două mari companii de carduri, MasterCard şi Visa, au avertizat asupra efectelor negative care ar putea apărea în urma reducerii comisioanelor interbancare.

Potrivit directorului Visa Europe pentru România, Cătălin Creţu, autorităţile trebuie să ia în calcul şi să analizeze toate efectele posibile ale unei asemenea reduceri a comisioanelor interbancare pentru plăţile cu cardul prin legislaţie pentru a nu produce efecte negative.

Membrii ARB consideră că implementarea măsurilor pe care le vizează directiva europeană privind reducerea comisioanelor interbancare ar trebui realizată în România odată cu statele europene sau chiar mai târziu, până în prezent doar Ungaria şi Polonia aplicând reglementările.


Publicat

în

,

de către