Agenția Națională de Administrare Fiscală a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin al președintelui ANAF pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3386/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor 101 „Declaraţie privind impozitul pe profit” şi 120 „Decont privind accizele”.
Potrivit art.45 alin.(7) din Codul fiscal, contribuabilii care la determinarea impozitului pe profit aferent anului 2020 scad costul de achiziţie al aparatelor de marcat electronice fiscale achiziţionate şi puse în funcţiune în anii 2018 şi 2019, potrivit Legii nr. 153/2020, pentru care au aplicat în anii respectivi prevederile art.22, adaugă la impozitul datorat şi valoarea impozitului pe profit scutit aferent acestor aparate.
Ca urmare, se impune modificarea formularului 101 “Declarație privind impozitul pe profit” și a instrucțiunilor de completare a acestuia, prin introducerea unor rânduri distincte pentru evidențierea reducerii impozitului pe profit potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.153/2020, precum și a diferenței de impozit pe profit datorat urmare a restituirii sponsorizării/ bursei private/ mecenatului, potrivit Legii nr.296/2020.