Începând cu 11 aprilie, oricine va putea cumpăra terenuri agricole extravilane în România

teren_vanzare

În Monitorul Oficial nr. 178 din 12 martie a fost publicată Legea nr. 17/2014 care priveşte unele măsuri de reglementare a vânzării – cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, potrivit căreia oricine va putea cumpăra terenuri agricole extravilane în România, începând cu 11 aprilie, însă tranzacţiile ar putea fi anulate, dacă ofertele nu vor fi facute în primul rând preemptorilor.

Potrivit art. 5 din această lege, în toate situaţiile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecatoreşti care să ţină loc de contract de vanzare – cumparare, în conformitate cu dispoziţiile art. 1669 din Codul Civil, este necesar ca antecontractul să fie încheiat în forma autentică şi, totodată, să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din această lege.

De asemenea, conform art. 20 din lege, rudele până la gradul 3 pot încheia antecontracte fără a le fi aplicabile dispoziţiile art. 5, adică fără a respecta forma autentică.

Conform proiectului de lege pot cumpăra teren agricol extravilan România, începând cu 10 aprilie:

  • cetăţenii români,
  • cetăţenii unui stat din Uniunea Europeană;
  • cetăţenii statelor care fac parte la Acordul privind Spaţiul Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
  • apatrizii cu domiciliul în România, într-un stat din UE, într-un stat din ASEE sau în Confederaţia Elveţiană,
  • persoanele juridice având naţionalitatea română,
  • persoanele juridice având naţionalitatea unui stat membru al UE, a statelor care sunt parte la ASEE sau a Confederaţiei Elveţiene.

Publicat

în

,

de către