În perioada 2-3 noiembrie, la Sinaia a fost organizat un eveniment internaţional ce a avut ca temă de discuţie crearea unei strategii naționale pentru educația financiară, eveniment găzduit de Banca Națională a României.
La întâlnire au participat atât reprezentanți a nouă țări din Sud-Estul Europei, respectiv Albania, Croația, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia și Slovenia, cât şi reprezentanți ai părţii române, respectiv ai Ministerului Educației, Ministerului Finanțelor, și ai Băncii Naționale.
În urma dezbaterilor participanţii au decis:
– efectuarea unor cursuri privind educația financiară
– crearea unei platforme solide pentru împărtășirea celor mai bune practici și a experiențelor fiecărui stat
– punerea în aplicare a unor activități comune în diverse campanii de conștientizare precum Global Money Week
– crearea unui raport anual despre progresul educației financiare și al incluziunii financiare a tinerilor.