Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului a supus dezbaterii publice proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind aplicarea unor măsuri de protecţie socială pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective la unii operatori economici din industria de apărare.
OUG nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, prin care s-a prevăzut şi acordarea venitului de completare la persoanele disponibilizate prin concedieri colective, acest venit a fost limitat de OG nr. 29/2013 prin care la art. 10 prevede: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, venitul lunar de completare prevăzut de OUG nr. 36/2013, se acordă numai persoanelor disponibilizate din cadrul operatorilor economici reclasificaţi în sectorul administraţiei publice conform listei publicate de Institutul Naţional de Statistică„.
Prin operaţiunea de reclasificare, MFP monitorizează accederea în listă a operatorilor economici care prin măsurile de restructurare pot conduce la reducerea deficitului bugetar.
Din acest punct de vedere, operatorii economici prevăzuţi în anexă nu se află în prezent în situaţia de a fi reclasificaţi, însă pentru continuarea programelor de redresare a situaţiei economico-financiare, acţionează pentru reducerea deficitului bugetar, scop în care sunt necesare măsuri de ordin organizatoric şi de personal care vizează reduceri de personal prin concedieri colective impuse de gradul insuficient de încărcare a capacităţilor cu comenzi militare şi civile.
Având în vedere necesitatea acordării acestui venit în cadrul măsurilor de concedieri colective aplicate operatorilor economici din sectorul producţiei pentru apărare cu capital majoritat de stat se impune derogarea de la prevederile art. 10 din OG nr.29/2013 pentru operatorii economici prevăzuţi în anexa la proiectul de OUG care nu sunt incluşi în Lista unităţilor reclasificate în sectorul administraţiei publice.
Astfel, derogarea de la prevederile art.10 din OG nr. 29/2013 va da posibilitatea acordării venitului lunar de completare prevăzut de OUG nr. 36/2013 pe o perioadă determinată şi persoanelor disponibilizate prin concedieri colective de la societăţile din industria de apărare prevăzute în anexă, aspect de natură să creeze condiţii de eficientizare imediată a situaţiei economico-financiare a acestora, prin suportarea de la bugetul asigurărilor pentru şomaj inclusiv a veniturilor de completare.