Minunile economice ale Guvernului

загруженноеStrategia fiscal – bugetară pe perioada 2013 – 2015 este plină de minuni iar pe cele prea grosolane, prevăzute a se întâmpla anul acesta, le-a dezvrăjit deja Fondul Monetar Internaţional, cu care mai suntem în acord câteva luni. Guvernul şi-a actualizat rapid strategia, dar nu s-a îndurat să destrame de tot vraja. În noua variantă, experţii independenţi ai Consiliului Fiscal, au numărat în continuare mai multe minuni economice.
Deşi perspectivele de creştere economică s-au înrăutăţit considerabil pentru anii următori, numărul de salariaţi se va mări, cu acelaşi ritm mediu anual (1,3%) preconizat înaintea revizuirii datelor PIB.
Chiar dacă avansul angajărilor totale în economie este previzionat cu încredere, la virgulă, numărul total al salariaţilor din ograda proprie va avea o evoluţie necunoscută pentru Guvern în perioada 2014 – 2015. Deşi nu este cunoscut câte persoane vor lucra la stat în acest interval, Executivul calculează fără probleme cheltuielile totale de personal şi traiectoria celorlalte agregate pe care indicatorul le fundamentează la nivelul întregii economii.
În plus, deşi cheltuielile bugetare totale se vor majora, deficitul (cash) va scădea de la 2,5% din PIB în 2012, până la 1,8% din PIB în 2014 şi 2015. Această minune se justifică, bineînţeles, printr-o altă minune: vor creşte veniturile bugetare cu aproape 1% din PIB, sub impactul unei creşteri fără precedent a intrărilor de fonduri europene în anii viitori. Miracolul va fi cu atât mai mare cu cât, conform strategiei, Guvernul va reduce, aşa cum a promis în alegeri, şi TVA până la 19%, şi CAS la angajator cu 5 puncte procentuale, şi cota de TVA plătită de producătorii agricoli la 9%, şi impozitul pe venit pentru salariile reduse, la două cote mai mici de 16%.
Deşi toate aceste reduceri de taxe, contribuţii şi impozite sunt prevăzute în strategie, pentru niciuna nu există specificat anul de aplicare şi nici impactul pe care îl va avea în bugetele altfel detaliate la virgulă.

 


Publicat

în

,

de către