Modificarea Legii privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor – proiect

descărcare (1)În România, sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) a crescut, conform datelor furnizate recent de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, de la 693.857 de companii active (la sfârşitul anului 2012) până la 714.490 de companii active (la 31 august 2013), reprezentând 99,72% din totalul firmelor. IMM-urile au 2.574.306 de salariaţi, asigurând peste 58,94% din totalul locurilor de muncă, şi realizează, totodată, o cifră de afaceri de 644,23 miliarde lei, reprezentând peste 59% din cifra de afaceri a tuturor întreprinderilor.  Sub aspectul dimensiunii, IMM-urile se clasifică astfel:

 89,79% sunt microîntreprinderi;
 8,4% sunt întreprinderi mici;
 1,53% sunt întreprinderi mijlocii.

Datorită creşterii numărului întreprinderilor mici şi mijlocii în România, s-a redus decalajul faţă de media Uniunii Europene în privinţa numărului de IMM la mia de locuitori, ajungând la 34,6 faţă de 42 la nivel comunitar.

În actualul context economic, intern şi internaţional, se impune transpunerea în legislaţia românească a Small
Business Act, prin adoptarea unui act normativ privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi
mijlocii, care să permită implementarea celor 10 principii şi a măsurilor de operaţionalizare a acestora.
Comisia Europeană a recomandat tuturor statelor membre să acorde atenţia necesară transpunerii în legislaţia
naţională a Small Business Act for Europe. Numele simbolic de ”Act” dat acestei iniţiative subliniază voinţa
politică de a recunoaşte rolul fundamental al IMM-urilor în economia europeană şi de a institui, pentru prima dată, un
vast cadru strategic, cu ajutorul unui ansamblu de 10 principii menite să ghideze concepţia şi punerea în aplicare
a politicilor atât la nivel UE, cât şi la nivelul statelor membre. Aceste principii, descrise în continuare, sunt
esenţiale pentru a conferi valoare adăugată la nivel comunitar, a asigura şanse egale tuturor IMM-urilor şi a
ameliora cadrul juridic şi administrativ pe întreg teritoriul UE:

I. Crearea unui mediu în care întreprinzătorii şi întreprinderile familiale să poată prospera şi unde spiritul antreprenorial este recompensat;
II. Asigurarea posibilităţii pentru întreprinzătorii cinstiţi care au dat faliment de a beneficia, în mod
rapid, de o a doua şansă;
III. Definirea regulilor după principiul „Gândiţi mai întâi la scară mică”;
IV. Asigurarea reactivităţii administraţiilor la nevoile IMM-urilor;
V. Adaptarea instrumentelor puterilor publice la nevoile IMM-urilor: facilitarea participării IMM-urilor la achiziţiile publice şi exploatarea mai judicioasă a posibilităţilor oferite IMM-urilor de a beneficia de ajutoare de stat;
VI. Facilitarea accesului IMM-urilor la finanţare şi punerea în aplicare a unui cadru juridic şi comercial care să favorizeze punctualitatea plăţilor cu ocazia tranzacţiilor comerciale;
VII. Sprijinirea IMM-urilor pentru a beneficia mai mult de oportunităţile oferite de piaţa unică;
VIII. Promovarea ameliorării competenţelor în interiorul IMM-urilor şi a tuturor formelor de inovaţie;
IX. Ajutarea IMM-urilor să transforme provocările în materie de mediu în oportunităţi;
X. Încurajarea şi sprijinirea IMM-urilor pentru a profita de creşterea pieţelor.

Totodată, este necesară şi facilitarea implementării în România a Strategiei Europa 2020 prin valorificarea, în mai mare măsură, a potenţialului IMM-urilor de a crea locuri de muncă şi de a realiza creşteri favorabile incluziunii sociale.
Scopul proiectului de act normativ constă în sprijinirea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, a menţinerii şi
creării de locuri de muncă. În acest sens, este necesară reglementarea legislativă privind:
• dezvoltarea şi utilizarea unui set de indicatori specifici pentru îmbunătăţirea reglementărilor pentru IMM-uri şi
instituirea obligativităţii verificării impactului actelor normative asupra mediului de afaceri prin „Testul
IMM”;
• sprijinirea nevoilor de finanţare şi de inovare ale întreprinderilor mici şi mijlocii;
• dezvoltarea de măsuri pentru educaţie antreprenorială, care să includă formarea antreprenorială şi implementarea unor programe de schimb de experienţă pentru pregătirea întreprinzătorilor.

Actuala Lege nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, publicată în Monitorul Oficial nr. 681/2004, a fost elaborată în conformitate cu prevederile Cartei europene pentru întreprinderile mici întocmită de către Consiliul Afaceri Generale de la Lisabona, la data de 13 iunie 2000, şi prin aprobarea acesteia cu ocazia Consiliului European de la Feira din 19 – 20 iunie 2000. Carta recomanda guvernelor să îşi concentreze eforturile strategice pe zece linii de acţiune a căror importanţă era considerată vitală pentru mediul de afaceri în care întreprinderile mici îşi desfăşoară activitatea.

Prezentul proiect de act normativ urmăreşte sprijinirea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea
mediului de afaceri, adaptarea la realităţile româneşti şi transpunerea principiilor sus-menţionate ale Small Business
Act, prin:
a) Efectuarea inspecţiei fiscale la întreprinderile mici şi mijlocii, de regulă, o singură dată într-o perioadă de trei
ani, motivat de faptul că aceste întreprinderi au un număr mic de personal, iar controalele frecvente creează
dificultăţi în desfăşurarea activităţii acestora.
b) Instituirea obligativităţii evaluării ex-ante a impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii prin aplicarea aşa-numitului „Test IMM”. Evaluarea impactului va fi însoţită de propuneri de soluţii alternative şi/sau, după caz, de măsuri de temperare a efectelor contrare/negative a reglementărilor propuse asupra IMM.
c) Sprijinirea dezvoltării continue a sistemului educaţional de promovare a culturii şi competenţelor antreprenoriale (formare antreprenorială).
d) Sprijinirea şi susţinerea formării profesionale a adulţilor în vederea creşterii calităţii resursei umane necesare IMM-urilor, inclusiv prin proiecte destinate formării pentru tinerii întreprinzători fără pregătire superioară.
e) Acordarea de facilităţi fiscale microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru primul an fiscal de la înregistrarea în Registrul Comerţului.
f) Sprijinirea nevoilor de finanţare a IMM-urilor prin diverse instrumente investiţionale şi vehicule financiare, cum ar fi, de exemplu, reţelele de investitori de tip business angels şi programele naţionale de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii.
g) Limitarea introducerii de noi sarcini administrative/obligaţii de raportare, pentru IMM, în vederea asigurării unui mediu de afaceri prietenos, favorabil şi stimulativ pentru iniţiativa antreprenorială.
h) Introducerea obligativităţii prezentării în grupul pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra IMM a raportului privind efectuarea „Testului IMM” în baza căruia grupul emite iniţiatorului unui aviz consultativ cu privire la oportunitatea aprobării şi aplicării proiectului de act normativ.
i) Perfecţionarea cadrului administrativ organizatoric cu privire la transferul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Clarificarea domeniilor în care se instituie şi se derulează programe naţionale destinate finanţării IMM.


Publicat

în

de către