Modificări cu privire la microîntreprinderi

segmentacion-marketing

Conform unui proiect de OUG și a două proiecte de Ordin de ministru, care transpun prevederile noii Directive europene contabile, operatorii economici din România care se vor încadra în categoria microîntreprinderilor, potrivit normelor europene vor beneficia de sistemul european de raportare financiară simplificat specific microîntreprinderilor. Proiectele de acte normative au fost postate pe portalul juridic al Ministerului Finanţelor Publice.

România optează pentru introducerea acestui regim în scopul de a simplifica și a reduce cheltuielile administrative pentru microîntreprinderi, așa cum sunt ele prevăzute de Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului.

Potrivit Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului, sunt microîntreprinderi societăţile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii:

  • total active 350.000 euro;
  • cifra de afaceri netă 700.000 euro;
  • numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar 10.

Noile prevederi privind sistemul european de raportare financiară simplificat înlocuiesc sistemul simplificat de contabilitate introdus opțional începând cu anul 2011.

Potrivit MFP, circa 94% din operatorii economici raportori (peste 608.000vor beneficia de avantajele scutirilor și simplificărilor introduse la nivel comunitar.

Proiectul de OUG mai vizează următoarele aspecte care urmăresc diminuarea sarcinilor administrative pentru contribuabili:
– reducerea unor obligaţii de auditare;
– se reglementează posibilitatea întocmirii unui raport unic al administratorilor, atunci când o societate are obligaţia să întocmească şi situaţii financiare anuale consolidate, pe lângă cele individuale.
– se introduce posibilitatea optării pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic şi de către entitățile nou-înfiinţate, care au dreptul potrivit legii să facă această opțiune. Această prevedere oferă coerenţă în conducerea contabilităţii şi în modalitatea de raportare financiară pentru entităţile care au dreptul să opteze pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic.
– se prevede în mod explicit că pentru un exercițiu financiar poate fi depus doar un singur rând de situații financiare și sunt aduse clarificări în ceea ce priveşte corectarea erorilor constatate după depunerea situațiilor financiare anuale, în sensul că acestea se corectează la data constatării lor, potrivit reglementărilor contabile emise de instituțiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii.


Publicat

în

de către