Modificările privind legislaţia pieţei de capital vor fi adoptate prin OUG

finante-shutterstock

Ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov a anunțat că Guvernul va adopta săptămâna viitoare, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificările privind legislaţia pieţei de capital.

Până miercurea viitoare, dacă vom mai primi alte puncte de vedere, suntem bucuroşi să le cuprindem în interiorul ordonanţei, dar de săptămâna viitoare vom avea, aşa cum a cerut mediul de afaceri, o legislaţie nouă, adaptată vremurilor în care ne aflăm„, a spus Darius Vâlcov.

Ultima formă a proiectului de lege privind modificarea legii pieţei de capital releva că prevederea referitoare la eliminarea pragului de deţinere la societăţile de investiţii financiare (SIF), de 5% din totalul acţiunilor, va fi retrasă, fiind însă menţinută creşterea pragului de deţinere la operatorii de piaţă, de la 5% la 20% din totalul acţiunilor.


Publicat

în

,

de către