În 23 mai 2014 Departamentul pentru Energie a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care cuprinde o serie de modificări ce trebuie adoptate pentru dinamizarea pieţei gazelor naturale şi creşterea transparenţei tranzacţiilor din acest sector.
Bazându-se pe datele furnizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), reprezentanții Departamentului pentru Energie au declarat că, în cazul consumatorilor noncasnici nu este necesară nici o mărire de tarife, asta după ce s-a realizat convergenţa de preţuri între preţul intern şi cel de import, agreată de statul român cu instituţiile financiare internaţionale.
Deparatemtnul pentru Energie solicită ANRE să finalizeze cât mai repede posibil procesul de revizuire a Codului reţelei pentru o mai bună funcţionare a pieţei. Astfel, ei propun ca pentru consumatorii noncasnici să existe o perioadă tranzitorie de opt luni, necesară încheierii într-o manieră competitivă a unor noi contracte de furnizare.
Deasemenea Departamentul pentru Energie propune pentru o perioadă determinată, între 1 iulie 2014 şi 31 decembrie 2018, ca producătorii de gaze naturale să fie obligaţi să tranzacţioneze transparent, nediscriminatoriu şi centralizat un volum de gaze naturale, ce va fi stabilit de către ANRE.
Noua măsură va fi aplicată, în perioada 1 martie 2015 – 31 decembrie 2018, şi furnizorilor de gaze naturale, atât pentru gazele naturale din intern, cât şi pentru cele din import.