Ordonanţa privind indexarea taxelor şi impozitelor locale se va publica la 9 ianuarie

La 9 ianuarie, Guvernul se va reuni în şedinţă, iar ordonanţa cu privire la indexarea taxelor şi impozitelor locale va fi publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial, a precizat premierul Victor Ponta.
El a afirmat că era necesar ca în prealabil să fie promulgată Legea prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanţe şi a arătat că primarul municipiului Cluj-Napoca, fostul premier Emil Boc, ar fi trebuit să ştie situaţia, spunând în acelaşi timp că nu i-a transmis vreun reproş preşedintelui Traian Băsescu, ci a explicat problema.
Premierul Victor Ponta a afirmat că atât Guvernul cât şi preşedintele au acţionat egal şi constituţional în legătură cu OG privind taxele, precizând că sigurul care nu a acţionat astfel este Emil Boc. „Emil Boc să facă bine să-şi încaseze taxele. Dacă nu vrea, e problema sa, însă va veni Curtea de Conturi la el. Ştiu că se reinventează politic, că e bătălie în PDL, dar să nu fie ridicol”, a mai adăugat Ponta.


Publicat

în

de către