Persoanele fizice pot beneficia de un ecotichet de 6.500 de euro pentru cumpărarea unei mașini electrice

cc
Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Gearâp, a anuanţat că persoanele fizice vor putea beneficia de un ecotichet în valoare de 6.500 de euro pentru cumpărarea unei mașini electrice sau a unui autovehicul cu grad de poluare zero, în baza unui proiect, care se află în prezent în avizare externă. Bugetul proiectului acoperă 100 de ecotichete, iar valoarea ecotichetului este de 20.000 de lei.

În acest context persoanele fizice care doresc să achiziționeze o mașină nouă pot aplica, începând cu data de 4 mai , în cadrul Programului „Rabla”, bugetul alocat în acest sens de autorități fiind de 162,5 milioane de lei.
Statisticile arată că numărul mașinilor ecologice vândute în România, în primul trimestru al anului 2015, a ajuns la 59 de unități, adică echivalentul a 0,3% din totalul vânzărilor de autovehicule noi înregistrate în aceeași perioadă.


Publicat

în

,

de către