Limitarea comisioanelor la cardurile bancare

card-bancar-300x181

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că comisioanele de utilizare a cardurilor bancare sunt prea mari şi nu reflectă costurile. O soluţie în acest sens ar fi aprobarea de către Parlamentul European, până la finele anului 2014, a regulamentului care vizează nivelul acestor comisioane excesive.

Ministerul Finanţelor Publice tinde spre limitarea comisioanelor interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare pentru plăţile la comercianţi, la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit.

Dispoziţiile noului proiectul legislativ nu se aplică pentru: operaţiunile cu carduri comerciale; retragerile de numerar de la bancomate; operaţiunile cu carduri emise de sisteme tripartite de plată cu cardul. 

Plafonarea comisioanelor a stârnit nemulţumiri din partea reprezentanţilor sistemului bancar, astfel încât Guvernul a renunţat la aprobarea acestor prevederi prin OUG. Totuşi priministrul, Victor Ponta, a declarat că plafonarea  va fi aprobată prin lege de către Parlament.

Ulterior Ministerul Finanţelor Publice a organizat o dezbatere pe acest proiect de lege, la care secretarul de stat Dan Manolescu a declarat că Executivul României ar putea lua în considerare reducerea comisioanelor în două trepte.  Cu toate acestea mai mulţi reprezentanţi ai mediului de business şi ai procesatorilor de plăţi au solicitat să fie reanalizate nivelurile comisioanelor sau chiar să se amâne proiectul.


Publicat

în

,

de către