Partidul UDMR va depune un proiect de lege prin care propune reducerea TVA la 9% la facturile de întreţinere şi utilităţi – apă caldă, gaz, electricitate, încălzire -, în scopul de a ajuta familiile să trăiască mai bine.
Astfel, deputatul UDMR de Bihor, Szabo Odon, a declarat la Cluj-Napoca, la Congresul UDMR, că banii nu se pierd, ci se vor regăsi în consum în altă parte. Acesta speră ca proiectul să fie sprijinit şi de parlamentarii altor formaţiuni politice.
Propunerea de reducere a TVA la 9% la facturile de întreţinere se regăseşte într-un document privind politica familială a UDMR, adoptat de Congresul Uniunii, care include mai multe măsuri care să ajute familiile, în special cele cu mai mulţi copii, indiferent dacă sunt româneşti sau maghiare.
Premierul Victor Ponta preciza că taxa pe valoarea adăugată va fi micşorată la 9%, din luna iunie, pentru toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice şi la servicii de alimentaţii publice.
Totodată, Guvernul îşi menţine intenţia de a reduce cota standard de TVA la 20%, din ianuarie 2016, de la 24% în prezent, după ce în primul trimestru al acestui an încasările la buget au fost cu 5 miliarde lei mai mari faţă de trimestrul similar de anul trecut.