La 8 septembrie Camera Deputaţilor a adoptat, pe articole, proiectele privind amnistierea fiscală a mamelor şi extinderea amnistierii fiscale la toţi bugetarii cu venituri salariale constatate nelegale de rapoartele Curţii de Conturi.
În ceea ce privește legea privind amnistierea bugetarilor, deputatul PNL Eugen Nicolăescu a cerut ca dezbaterea acesteia să fie amânată până la 9 septembrie pentru ca membrii comisiei de specialitate să introducă prevederi pentru amnisterea medicilor.
Referitor la amnistia mămicilor ministrul Rovana Plumb a declarat că sunt prevăzute pentru fiecare mămică venituri suplimentare de la 1.500 lei la 6.000 lei pe o perioadă de un an de zile astfel încât să fie şi alături de copii şi să şi muncească.
Cele două proiecte privind amnistierea fiscală a mamelor şi a unor categorii de bugetari urmează să fie supuse votului final în şedinţa din 9 septembrie a Camerei Deputaţilor, fiind adoptate deja de Senat.