Proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, a fost adoptat de Comisia juridică

lcLa 19 mai Comisia juridică a avizat favorabil proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, act care prevede facilităţi pentru pesoanele în incapacitate de plată a datoriilor. Actul normativ a fost iniţiat de deputatul PSD Ana Birchall şi urmează să fie pus în dezbatere de către plenul Camerei Deputaţilor.

Programul legislativ prevede ca orice debitor de bună credinţă care nu are resurse financiare suficiente va putea să-şi reeşaloneze datoriile, pe baza unui plan de redresare, pe o perioadă de 5 ani. În acest context debitorul în momentul în care îşi deschide procedura de insolvenţă, nu mai poate fi executat silit şi este stopată orice penalitate sau majorare de întârziere.

În proiectul de lege este specificat faptul că cheltuielile în procedura de rambursare a datoriilor vor fi prevăzute în planul de rambursare, iar cheltuielile de demarare a acestei proceduri vor fi suportate de la bugetul de stat.


Publicat

în

de către