Protecţia populaţiei împotriva riscului de depreciere a monedei naţionale asociat expunerii la credite în valută

 

lc+olesea

Ministerul Finanţelor Publice a supus dezbaterii publice proiectul de Lege privind aprobarea Programului de protecţie a populaţiei împotriva riscului de depreciere semnificativă a monedei naţionale asociat expunerii la credite în valută.

Proiectul de lege arată că prin acest Program se urmăreşte un interes social constând în protejarea persoanelor fizice împotriva efectelor produse de deprecierea semnificativă a leului faţă de valutele în care au fost contractate credite imobiliare destinate achiziţionării/ construcţiei de locuinţe în vederea asigurării cerinţelor de locuit proprii.

În cadrul Programului se acordă persoanelor fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, facilităţi constând în garanţii de stat în procent de 50% din valoarea creditului în lei rezultat după deducerea discountului de 15% aplicat la soldul creditului rezultat în urma conversiei, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare.

Astfel, proiectul de act normativ va facilita rambursarea de către persoanele fizice, în special persoanelor cu venituri reduse şi medii, a creditelor contractate în valute faţă de care leul s-a depreciat cu mai mult de 50% de la data contractării, şi va contribui la asigurarea premiselor pentru păstrarea imobilelor achiziţionate în scop locativ, precum şi la scăderea nivelului creditelor neperformante ale băncilor, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.


de către