Restituirea sumelor plătite nejustificat din 2012

bani
Potrivit unui proiect de lege, persoanele fizice care au plătit nejustificat după 1 iulie 2012 contribuţii de asigurări de sănătate, precum pentru alocaţiile copiilor, vor avea dreptul la restituirea sumelor achitate.

Actul normativ anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată după data de 1 iulie 2012, când colectarea a fost preluată de către ANAF, pentru mai multe categorii de persoane, printre care copiii până la împlinirea vârstei de 15 ani şi copiii de la vârsta de 15 ani şi tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă au fost elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi.

Contribuţia va fi anulată şi pentru tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care au provenit din sistemul de protecţie a copilului.

Anularea contribuţiei va mai fi decisă pentru soţul, soţia şi părinţii care nu au avut venituri proprii şi care se aflau în întreţinerea unei persoane asigurate, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, anumiţi revoluţionari, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, pentru veniturile acordate în baza legilor care li se aplică, pentru persoanele cu handicap, pentru veniturile obţinute în baza Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au avut niciun venit sau au avut venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară.


Publicat

în

de către

Etichete: