Guvernul a amânat cu un an, până în 31 decembrie 2013, perioada în care s-a angajat că va lista la bursă acţiuni ale unor companii de stat, acest termen fiind amânat de mai multe ori în ultimii ani de către Executiv.
Conform angajamentelor cu Fondul Monetar Internaţional, Guvernul ar fi trebuit ca până la finalul acestui an sau începutul anului viitor să plaseze pe piaţa de capital pachete de acţiuni ale companiilor Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia, Elcen Bucureşti, CFR Marfă, Tarom, Hidroelectrica, Romgaz şi Nuclearelectrica.
Guvernul s-a mai angajat să facă oferte publice secundare, până la aceeaşi dată, pentru Transelectrica (15% din acţiuni) şi Transgaz (15% din acţiuni). Oferta Transelectrica s-a încheiat cu succes la finele lunii martie. Listarea Hidroelectrica este întreruptă, întrucât compania a intrat în insolvenţă.
Listarea pe bursă a companiilor este prevăzută şi în Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.
S-a amânat perioada de listare la bursă a unor acţiuni la companii de stat
de către
Etichete: