Sistem diferenţiat de redevenţe

shutterstock_130782833-230x181

Victor Ponta a declarat că Guvernul împreună cu experţii Băncii Mondiale lucrează la un sistem de redevenţe diferenţiat privind exploatările terestre şi cele maritime.

El este de părerea că nu poţi să ai aceleaşi redevenţe pentru resursele exploatate terestru şi cele din mare, referinduse în mod special la Marea Neagră, pentru simplul motiv că sunt difrerenţe uriaşe de investiţii şi de profit. De aceea a venit şi ideea de a găsi un sistem diferenţiat de redevenţe care să păstreze şi exploatările din off shore profitabile.

Potrivit discuţiilor pe care le-a avut premierul cu reprezentanţii Exxon şi Petrom, investiţiile în Marea Neagră vor depăşi un miliard de Euro.

În cadrul unei dezbateri, premierul Victor Ponta a declarat că România va avea şi după 1 ianuarie 2015 o legislaţie foarte clară şi stabilă în ceea ce priveşte redevenţele.

Ponta a spus că noua Lege a redevenţelor va fi aplicabilă oricăror noi contracte de concesiune, iar diferenţele de investiţii şi de exploatare a diverselor resurse vor fi prevăzute în mod clar în noua lege.


Publicat

în

de către