Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a recipientelor simple sub presiune.
Principalele prevederi introduse de prezentul proiect de Hotărâre a Guvernului vizează următoarele:
• introducerea unor definiții armonizate ale termenilor care sunt utilizați în mod curent în legislația de armonizare a Uniunii Europene;
• introducerea unor obligații sporite în materie de trasabilitate pentru toți operatorii economici. Recipientele simple sub presiune trebuie să poarte numele și adresa producătorului și un număr care să permită identificarea sa și stabilirea legăturii între recipientul sub presiune și documentația sa tehnică;
• clarificarea obligaţiilor producătorilor și ale reprezentanților autorizați și introducerea unor obligații pentru importatori și distribuitori;
• consolidarea criteriilor de notificare pentru organismele de evaluare a conformității;
• includerea unor dispoziții privind supravegherea pieței și proceduri privind clauza de salvgardare, ș.a.
Astfel, prevederile hotărârii se aplică recipientelor simple sub presiune, produse în serie cu următoarele caracteristici:
a) recipientele sunt sudate, proiectate pentru a fi supuse unei presiuni manometrice interioare mai mari de 0,5 bar şi sunt destinate umplerii cu aer sau azot şi nu sunt destinate expunerii la foc;
b) părţile şi ansamblurile ce contribuie la rezistenţa recipientului sub presiune se realizează fie din oţel nealiat, fie din aluminiu nealiat, fie din aliaje de aluminiu necălite;
c) recipientele se compun din oricare dintre următoarele elemente:
– o parte cilindrică cu secţiunea transversală circulară, închisă la capete, cu funduri bombate spre exterior şi/sau plane, care au aceeaşi axă de revoluţie ca şi partea cilindrică;
– două funduri bombate, care au aceeași axă de revoluţie;
d) presiunea maximă de lucru a recipientului este mai mică sau egală cu 30 bar şi produsul dintre această presiune şi capacitatea recipientului (PS × V) este mai mic sau egal cu 10 000 bar·l;
e) temperatura minimă de lucru nu este inferioară valorii de – 50 °C, iar temperatura maximă de lucru nu este superioară valorii de 300 °C pentru recipientele din oţel şi 100 °C pentru recipientele din aluminiu sau aliaje de aluminiu.
Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică:
a) recipientelor proiectate special pentru uz nuclear, a căror defectare poate să provoace o emisie radioactivă;
b) recipientelor destinate special pentru instalarea în nave şi aeronave sau pentru propulsarea acestora;
c) stingătoarelor de incendiu.