Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile Dîncu, a declarat că salarizarea unitară va fi implementată odată cu următorul buget.
Acesta a vorbit despre salarizarea unitară în contextul planurilor pe care le pregătește, din noua sa funcție de ministru, pentru următoarele șase luni.
Vicepremierul a anunţat că, în decurs de două săptămâni, va prezenta o strategie care va viza inclusiv criterii de performanţă în administraţia publică, care să atragă după sine o salarizare corespunzatoare, dar şi o serie de ghiduri de carieră al caror scop va fi acela de a-i ajuta pe funcţionarii publici să îşi înţeleagă mai bine atribuţiile.
În acest sens, premierul Dacian Cioloș a declarat că este nevoie de o lege a salarizării unice și una de funcționare a administrației publice, dar acestea trebuie aprobate de Parlament, arătând că el și miniștrii vor discuta periodic cu partidele și grupurile parlamentare pentru a explica și a construi majorități pentru proiectele dorite.