Aprobarea Normelor metodologice privind acordarea pensiilor parlamentarilor

pnl_25797300Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 125/2016.

Astfel, actul normativ stabileşte modul de punere în aplicare a prevederilor cu privire la indemnizația pentru limită de vârstă cuprinse în Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 357/2015.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă se acordă deputaţilor şi senatorilor care, începând cu anul 1990, au exercitat mandate de deputat şi/sau de senator.

De asemenea, cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară a unui deputat sau senator în activitate. Calculul numărului lunilor de mandat se face prin adunarea numărului de luni aferente a cel mult 3 mandate de parlamentar.


Publicat

în

de către