ASF a oferit salarii compensatorii pentru 278 de persoane în valoare de aprox. 3,6 milioane euro

asf-02Potrivit unui comunicat al deputatei Andreea Paul, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a oferit salarii compensatorii în valoare de peste 16 milioane lei (aproximativ 3,6 milioane euro) pentru 278 de persoane, din banii contribuabililor.

Astfel, în 2013, ASF a achitat suma brută de 57.932 lei pentru 30 de salariaţi care au părăsit instituţia, în anul 2014, a plătit 12.486.652 lei pentru 162 de salariaţi care au plecat voluntar; în 2015, a achitat 2.176.088 lei pentru 62 de salariaţi care au părăsit instituţia în urma planului de reorganizare, iar în 2016, a plătit 1.443.998 lei pentru 24 de salariaţi sub forma salariilor compensatorii pe baza regulamentului de salarizare.

ASF precizează că în contractul colectiv de muncă 2015-2016 erau prevăzute 8 salarii compensatorii atât pentru preşedintele ASF, membrii consiliului, cât şi pentru salariaţi (5 nov 2015 – 5 nov 2016). „După semnalele mele publice de alarmă, ASF a hotărât modificarea contractului colectiv de muncă şi eliminarea celor 8 salarii compensatorii pentru membrii Consiliului ASF, dar menţinerea acestei prevederi pentru salariaţi – noile prevederi au intrat în vigoare la 7 noiembrie 2016. Se păstrează în schimb cele 3 salarii compensatorii la expirarea mandatului membrilor Consiliului ASF”, afirmă deputata Andreea Paul.


Publicat

în

,

de către