Crearea grupurilor de lucru în vederea soluționării problemelor din sectoarele supravegheate de ASF

cc
Reprezentanții Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) au anunţat că au fost create opt grupuri de lucru în vederea identificării și adoptării de măsuri, pe termen scurt, mediu și lung pentru atingerea obiectivelor pe anul 2016, dar și pentru modernizarea și dezvoltarea piețelor financiare non-bancare.

Mai exact, grupurile de lucru vor elabora propuneri de modificare a prevederilor legislative, dar și vor identifica soluții pe mai multe paliere care includ toate cele trei sectoare reglementate și supravegheate de către ASF, respectiv asigurări, piață de capital și pensii private.

În vederea soluționării problemelor de pe piața asigurărilor auto au fost constituite două grupuri de lucru:
1. Primul grup va fi coordonat de către Marius Vorniceanu, vicepreședinte ASF, şi va fi constituit din reprezentanți ai ASF, ai Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Transporturilor și ai patronatelor din domeniul transporturilor. Grupul va face propuneri pentru actualizarea Legii 136/1995 și pentru revizuirea normelor privind polița de răspundere civilă auto, precum și de soluții privind reglementarea despăgubirilor pentru daunele morale și vătămările corporale.
2. Al doilea grup va fi coordonat de către președintele ASF, Mișu Negrițoiu, și va fi format din reprezentanți ai ASF, ai UNSAR, ai Uniunii Naționale a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România și ai MAI. Grupul va propune măsuri pentru creșterea transparenței privind accesul la informațiile esențiale, informarea corespunzătoare a consumatorilor și diseminarea de informații corecte, complete și furnizate la timp.

Cele şase grupuri de lucru rămase vor efectua analize și vor propune soluții cu privire la domenii-cheie din piețele supravegheate, cum ar fi: asigurările de locuințe, asigurările de sănătate și cele agricole, pensiile facultative și ocupaționale etc.