Potrivit prevederilor art.4 alin.(1) lit.e) din HG nr.905/2017 privind registrul general de evidenta a salariatilor, orice modificare privind perioada, cauzele de suspendare si data incetarii suspendarii contractului individual de munca, cu exceptia cazurilor de suspendare in baza certificatelor medicale, se transmit cel tarziu in ziua anterioara datei suspendarii/datei incetarii suspendarii, cu exceptia situatiei absentelor nemotivate cand transmiterea in registru se face in termen de 3 zile lucratoare de la data suspendarii.
Cum procedam insa daca am constatat ca in Revisal au fost inregistrate suspendari pentru care trebuie corectate alte elemente decat data incetarii suspendarii, suspendari incetate – anterioare unei alte suspendari pentru care trebuie corectate unul sau mai multe elemente sau suspendari incetate care trebuie eliminate, fiind inregistrate in mod eronat pentru un contract de munca?
Operatia de radiere permite radierea unui contract existent in registrul unui angajator, asociat unui anumit salariat, ca urmare a inregistrarii eronate a acestuia, dar si pentru corectarea unor cazuri limita de erori care nu pot fi corectate prin functiunile puse la dispozitie de aplicatia Revisal. Un contract se poate radia indiferent de starea in care se afla.
Radierea se poate face apasand butonul “Radiere” pozitionat in toolbarul din partea superioara a ecranului principal in sectiunea “Contracte”. Se selecteaza din lista contractul care se doreste a fi radiat si se apasa butonul Continuare.
In ecran se completeaza urmatoarele informatii:
– Confirmati numarul contractului: se introduce numarul contractului ;
– Confirmati data contractului: se selecteaza din controlul de data calendaristica, data la care s-a incheiat contractul.
Se modifica datele dorite si pentru salvarea informatiilor introduse se apasa butonul Salveaza.
Dupa radierea unui contract aferent unui salariat, in cazul in care acesta va fi reintrodus in aplicatie, este necesar ca datele contractului sa fie introduse si transmise catre inspectoratul teritorial de munca, pe rand, pentru fiecare modificare survenita in executarea contractului in cauza, incepand cu valorile valabile la data intrarii in vigoare a HG 500/2011 privind registrul general de evidenta a salariatilor si anume de la data de 01.08.2011 sau la data inceperii activitatii, daca aceasta este ulterioara datei de 01.08.2011, in vederea constituirii istoricului.
Este recomandat ca inaintea radierii contractului sa se salaveze, printeze un raport per salariat pentru ca atunci cand se va relua inregistrarea contractului, elementele acestuia, dar si modificarile survenite ulterior sa fie inregistate corect.