În 11 iunie Camera Deputaţilor a adoptat o lege, potrivit căreia orice român, indiferent de vârstă, care nu a mai avut o afacere şi doreste să îşi deschidă propria întreprindere o poate face în mod gratuit.
Actul legislativ prevede o serie de avantaje pentru cei ce doresc să îşi deschidă un SRL-D, cum ar fi :
– scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată,
– scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului.
– consiliere, instruire şi sprijin din partea O.T.I.M.M.C., în a cărui rază de competenţă îşi are sediul social, etc.
În cazul persoanelor care doresc sa beneficieze de facilităţile fiscale, dar şi de un sprijin financiar, acestea pot beneficia de alocaţii financiare nerambursabile din partea Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism.