În ultimii ani, 12.000 de tineri şi-au deschis afaceri în agricultură datorită fondurilor europene

daniel-constantin3-e1415262227243-280x250
Cu ocazia deschiderii anului universitar 2015 – 2016 la Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului din cadrul ASE Bucureşti, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat că circa 12.000 de tineri şi-au început propria afacere în ultimii ani datorită fondurilor europene avute la dispoziţie în agricultură.

Datorită fondurilor europene pe care le-am avut la dispoziţie în agricultură, în ultimii ani, peste 12.000 de tineri şi-au început propria afacere, prin programe de finanţare europeană, cu ajutorul autorităţilor de la Bucureşti, 12.000 de tineri s-au instalat în mediul rural, s-au întors acolo de unde au plecat şi şi-au început propria afacere. Nu mai puţin de 50.000 de locuri de muncă au fost create în ultimii şapte ani cu ajutorul fondurilor europene. Şi pentru a convinge că viitorul sună bine, ca să spunem aşa, trebuie să vă spun că şi în perioada următoare fondurile europene vor oferi aceleaşi oportunităţi„, a afirmat Daniel Constantin.

Un domeniu care, cred eu, are viitor şi un mesaj pe care trebuie să-l transmitem şi către studenţii care sunt în anul terminal şi care astăzi îşi pun problema locului de muncă de mâine. Vreau să vă spun că sunt, de mai bine de trei ani de zile, în fruntea Ministerului Agriculturii şi am putut să văd că acest domeniu s-a dezvoltat an de an, acest domeniu a creat locuri de muncă, oferă posibilitatea tuturor absolvenţilor să îşi înceapă şi propria afacere„, a mai adăugat ministrul agriculturii.


de către