OUG nr. 50/2024 prevede modificarea art. 58 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Indemnizațiile lunare pentru adultul cu handicap grav și pentru copilul cu handicap grav vor fi majorate începând cu drepturile aferente lunii iunie 2024, care se vor plăti în luna iulie. Creșterea va fi cu 10 puncte procentuale din indicatorul social de referință, potrivit Ordonanței de urgență aprobate de Guvern.
Potrivit noutăților legislative vor beneficia de această măsură 389.000 de persoane, din care 340.200 adulți și 48.800 copii.
Este a doua creștere din acest an a indemnizației lunare pentru copilul și adultul cu handicap grav, după cea din ianuarie.
Majorarea cuantumului acestor drepturi are în vedere nevoia de îngrijire adecvată pentru copiii și persoanele încadrate în grad grav de handicap.
Mai exact, aceste drepturi se vor calcula astfel, începând cu luna iunie:
- Pentru adultul cu handicap grav, indemnizația lunară va crește de la 70% la 80% din indicatorul social de referință (ISR), respectiv de la 463 de lei la 529 de lei; În luna ianuarie aceasta era 419 lei, prin urmare, va fi o majorare cu 110 lei în primele șase luni ale anului.
- Pentru copilul cu handicap grav, indemnizația lunară va crește de la 60% la 70% din indicatorul social de referință (ISR), respectiv de la 397 de lei cât este acum, la 463 de lei. În ianuarie aceasta era 359 de lei, așadar, în această situație creșterea pe primele șase luni ale anului va fi de 104 lei.