A fost promulgată Legea care prevede că persoanele fizice care au achitat nejustificat după 1 ianuarie 2012 contribuţii de asigurări de sănătate, dar şi pentru alocaţiile copiilor, vor avea dreptul la restituirea sumelor plătite.
Legea include un articol care anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată după data de 1 ianuarie 2012, când colectarea a fost preluată de către ANAF, pentru mai multe categorii de persoane.
Pentru copiii care au împlit vârsta de 18 ani şi tinerii în vârstă de până la 26 ani, contribuţia aferentă nu va fi anulată dacă aceştia au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru aceste venituri.
Contribuţia se va anula şi pentru tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care au provenit din sistemul de protecţie a copilului.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va transmite Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) lista persoanelor fizice aflate în evidenţa casei care se încadrează în aceste prevederi.