Conform Programului de Convergenţă pentru perioada 2013 – 2016, publicat de Ministerul Finanţelor Publice, în anul 2060 cheltuielile cu pensiile vor reprezenta 13,5% din produsul intern brut, existând o majorare de 3,7% faţă de 2010.
O tendinţă similară de creştere a cheltuielilor cu pensiile se va consemna şi în Bulgaria, unde aceste cheltuieli vor reprezenta 11% din PIB, în condiţiile în care, în anul 2010, acestea reprezentau 9,9% din PIB.
Totodată, în Polonia evoluţia cheltuielilor cu pensiile va fi descrescătoare, în condiţiile în care, în anul 2010, cheltuielile se aflau la 11,8% din PIB iar în anul 2060 este aşteptată o valoare de 9,6% din PIB. În Italia, în 2060 procentul va fi de 14,4 procente, în scădere cu 0,9 % faţă de nivelul din 2010 iar în Danemarca cheltuielile cu pensiile se vor reduce la 9% din PIB, respectiv cu 1,1%.
În total, în UE 27 media va fi de 12,7% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, în creştere faţă de anul 2010 cu 1,4%, iar în zona euro va exista o creştere cu 2,2% până în 2060, ajungând la 14 procente din PIB.
Până în 2060 cheltuielile cu pensiile vor creşte la 13,5% din PIB
de către
Etichete: