Pe parcursul mandatului, va fi introdus impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu cote de 8%, 12% şi 16%

Conform Programului de guvernare 2013 – 2016, Guvernul va introduce, pe parcursul mandatului, impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale având cote de 8%, 12% şi 16%, ce vor fi stabilite pe grile de venit.
‘Reducem CAS cu 5% pentru angajatori. Reducem integral plata CAS datorată de angajatori pentru 1 an de zile, pentru crearea de noi locuri de muncă (cu condiţia păstrării locului de muncă încă un an)’, anunţă documentul.
Obiectivul economic fundamental al programului de guvernare este deschiderea de locuri de muncă.
‘Statul nu creează direct locuri de muncă, dar asigură, printr-un cadru instituţional stimulativ, mediul economic necesar creării de locuri de muncă, ceea ce ar micşora rata şomajului sub 5%, în comparaţie cu nivelul anului 2008’, se mai precizează în documentul citat.


Publicat

în

,

de către