Persoana singură care întreţine un copil cu dizabilităţi va primi indemnizaţie de însoţitor

Conform unei hotărâri adoptate de Guvern, persoana singură ce are în întreţinere un copil cu dizabilitate gravă va beneficia simultan atât de indemnizaţia lunară sau sprijinul lunar acordat pentru creşterea copilului, cât şi de indemnizaţia lunară de însoţitor, în cuantum de 600 lei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, actul normativ stabileşte cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copiilor la 85% din media veniturilor nete ale persoanei cu menţinerea limitelor maxime reglementate în prezent, de 1.200 lei până la împlinirea vârstei de 2 ani de către copil şi de 3.400 lei până la împlinirea vârstei de 1 an de către copil.
Guvernul a stabilit ca suplimentul de inserţie să fie acordat şi pentru persoanele care au optat pentru concediu până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani şi a anulat limita de trei naşteri până la care se acordă concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor.


Publicat

în

de către