Personalul didactic şi didactic auxiliar vor beneficia de primă de carieră!

OUG nr. 58/2023 prevede măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, precum şi unei prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile.

Cadrele didactice, didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar de stat, aflate în activitate în anul şcolar 2022-2023, precum şi cadrele didactice din sistemul de învăţământ universitar de stat care deţin gradul didactic de conferenţiar, şef de lucrări/lector şi asistent universitar, precum şi personalul didactic auxiliar, din sistemul de învăţământ universitar, aflat în activitate în anul universitar 2022-2023, vor beneficia de prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei.

Prima de carieră didactică poate fi utilizată pentru următoarele categorii de cheltuieli:
– cursuri de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
– echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate;
– cărți de specialitate precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
– un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice specifice ale cadrelor didactice

Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranşă, respectiv în luna octombrie 2023, şi va putea fi utilizată în anul şcolar 2023 -2024.

Personalul nedidactic va beneficia de o primă de carieră profesională, în limita unui plafon anual de 500 lei/an şcolar, pentru cursuri de pregătire profesională, precum şi de alte categorii de cheltuieli necesare desfăşurate în sprijinul activităţii educaţionale, pentru a susţine activitatea didactică atât din sistemul de învăţământ universitar cât şi din sistemul de învăţământ preuniversitar.

Potrivit noutăților, plafonul de 500 lei/an școlar este valabil pentru anul școlar 2023-2024.


de către