Programele care vizează dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități, prelungite!

Guvernul a prelungit perioada de implementare pentru două programe care susțin dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilităţi prin crearea de servicii alternative.

Executivul a aprobat prelungirea perioadei de implementare a două programe de interes național (PIN) care vizează dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități prin crearea de servicii sociale alternative în comunitate.

Cele 2 programe sunt: „Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate” și „Înființarea de servicii sociale în vederea asigurării tranziției tinerilor cu dizabilități de la sistemul de protecție specială a copilului către sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități”.