Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică proiectul de OUG pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
Modificările aduse prin proiectul de ordonanță de urgență vizează:
- Reducerea disfuncționalităților de încadrare în sistemul public, prin:
- eliminarea diferențelor de salarizare pentru funcții egale și muncă egală în cadrul aceleiași unități, prin aducerea salariilor la nivelul maxim aflat în plată la nivelul unității / instituției, pentru toate familiile ocupaționale, în limita alocărilor bugetare;
- eliminarea diferențelor de salarizare pentru muncă egală în unități similare, din cadrul familiei ocupaționale Administrație publică centrală – aparatul central, prin stabilirea salariilor la 70% din nivelul salariilor aflat în plată la 1 august 2016 la Secretariatul General Guvernului;
- eliminarea diferențelor de salarizare provenite din neacordarea soldei de merit, ca urmare a aplicării Legii-cadru nr. 330/2009 şi a O.U.G. nr. 1/2010, pentru familia ocupațională Apărare, ordine publică și siguranță națională. Pentru această familie ocupațională, corecțiile aduse soldelor de funcţie/salariilor de funcţie prin aplicarea prevederilor ordonanței de urgență nu constituie majorări ale soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, în sensul prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării prevederilor ordonanței de urgență.
- Restructurarea completă a sistemului de salarizare în cadrul familiei ocupaționale Sănătate.
Introducerea unui sistem de premiere bazat pe condiții de reformă și criterii de performanță pentru personalul din sistemul de sănătate şi pentru personalul didactic și didactic auxiliar, începând cu luna ianuarie 2017.