Proiect legislativ privind pensiile ocupaţionale

ANA ASLAN - PROTEST

Parlamentarii PDL au propus noutăţi legislative în ceea ce priveşte introducerea sistemului de pensii ocupaţionale, potrivit cărora contribuţia fondului de pensii poate fi de cel mult 15 la sută din salariul lunar brut, iar perioada de contribuţie trebuie să fie minimum şapte ani.

Principalele obiective ale acestui proiect prevăd următoarele :

– schema de pensii negociată trebuie să conţină cel puţin cuantumul şi periodicitatea contibuţiilor, modul de împărţire a acestora între angajat şi angajator, precum şi regulile de investire a activelor şi de împărţire a rezultatelor.

– un astfel de fond de pensii va trebui să aibă cel puţin 100 de participanţi, iar dacă numărul acestora va scădea şi se va menţine sub minimul legal timp de un semestru, atunci autoritatea va retrage autorizaţia.

– prevede dreptul de proprietate asupra contribuţiilor cu care angajatorul participă în numele salariatului, precum şi rezultatele investirii acestor contribuţii revin angajatului după cel puţin doi ani de la aderarea la fondul de pensii.

– în cazul schimbării locului de muncă, a domiciliului sau reşedinţei în alt stat membru UE sau aparţinând spaţiului economic european, participantul şi beneficiarul păstrează dreptul la pensia ocupaţională câştigată în România, aceasta urmând să fie plătită în acel stat.

Important este faptul că participanţii la acest fond de pensii vor putea în orice moment să modifice, să suspende sau să înceteze contribuţiile, înştiinţând în scris administratorul şi angajatorul cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data suspendării.


Publicat

în

de către

Etichete: