Sindicatele din educaţie, nemulţumite de propunerea majorării salariilor cu 10%

lc

În cadrul unor negocieri dintre premierul Victor Ponta şi liderii sindicatelor din Educaţie cu privire la creşterea salariilor, Guvernul a propus o majorare salarială de 10%, de la 1 decembrie, cu plata la 1 ianuarie 2016, pe când sindicatele au solicitat o creştere de 15%, din noiembrie, sau una de 20%, din decembrie.

Sindicatele din Educație sunt nemulţumite de propunerea Guvernului, iar potrivit declaraţiilor preşedintelui Alma Mater, Anton Hadăr, cele 10 procente promise reprezintă mai puţin decât ceea s-ar fi aşteptat.

De fapt, aceste 10 procente sunt banii pe care noi îi avem stipulaţi în acordul nostru cu Guvernul, de anul trecut, pentru anul 2016„, a mai spus Anton Hadăr.


Publicat

în

,

de către