Un număr total de 431 familii vor primi ajutoare de urgenţă!

În Monitorul Oficial nr. 569/2021 a fost publicată Hotărârea nr. 616/2021 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă.

Se prevede că se aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 1.381.600 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pe anul 2021, pentru sprijinirea unui număr total de 431 familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate ori deosebite, cauzate de incendii, inundaţii, accidente, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.


Publicat

în

de către