Unii pensionari pot beneficia de tichete sociale!

OUG nr. 115/2020 prevede unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.

Pot beneficia de tichete sociale:
a) persoanele care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, în vârstă de 75 de ani împliniţi sau peste această vârstă;
b) persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale.

Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă pentru destinatarii finali în cadrul S.N.S.P.V.P.A. este de 180 de lei/lună. Valoarea tichetului social pe suport electronic pentru mase calde poate fi actualizat anual prin hotărâre a Guvernului adoptată cu cel puţin 90 de zile înainte de încheierea anului calendaristic pentru anul calendaristic următor.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde se alimentează lunar, exclusiv cu valoarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde acordate destinatarilor finali, stabilită potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.


Publicat

în

de către