Etichetă: carduri bancare
-
Obligaţiile fiscale care pot fi achitate prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului
Persoanele fizice şi juridice pot achita prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la sediile unităţilor Trezoreriei Statului sume reprezentând venituri ale bugetului de stat sau venituri cuvenite altor bugete administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, atât în situaţia în care plata se efectuează în conturi de venituri bugetare, cât şi în situaţia…
-
Începând cu 2015 taxele vor putea fi plătite cu cardul, online şi la terminalele Trezoreriei
La 1 octombrie Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a anunţat că a fost aprobată ordonanţa de urgenţă potrivit căreia persoanele fizice vor putea cu cardul, online şi la terminalele Trezoreriei, impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii publice, începând cu anul 2015. Actul normativ prevede deasmenea şi comisioane bancare de 0,3%, care vor fi…
-
Limitarea comisioanelor la cardurile bancare
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că comisioanele de utilizare a cardurilor bancare sunt prea mari şi nu reflectă costurile. O soluţie în acest sens ar fi aprobarea de către Parlamentul European, până la finele anului 2014, a regulamentului care vizează nivelul acestor comisioane excesive. Ministerul Finanţelor Publice tinde spre limitarea comisioanelor interbancare pe care…