Etichetă: companii

  • Companiile ce trebuie să se înregistreze în sistemul european până la sfârşitul acestei luni

    Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a anunţat că companiile care activează în România şi au disponibilitate de certificate de emisii CO2 trebuie să se închidă pe balanţă şi să încarce certificatele de gaze cu emisii cu efect de seră în sistemul european până la 30 aprilie 2014. Totodată oficialul a mai spus că,…

  • Scăderi pe bursă pentru acţiunile OMV Petrom şi titlurile FP

    Influenţate de informaţii cu privire la intenţia FP de a vinde un pachet important de titluri Petrom, bursa s-a micşorat cu 1,81%, într-o piaţă unde acţiunile OMV Petrom au scăzut cu 2,38%, iar titlurile Fondului Proprietatea au pierdut 2,13% din valoare după reintrarea Hidroelectrica în insolvenţă. La sfârşitul şedinţei, pe verde erau acţiuni emise de…

  • Piaţa muncii încotro?

    Potrivit Institutului Naţional de Statistică, piaţa muncii a dat semnale de revenire în primele nouă luni ale anului, având în vedere că numărul de salariaţi din economie a crescut. La finele lunii septembrie, economia avea 4,37 milioane de salariaţi, în creştere cu 66.100 de persoane noi faţă de situaţia de la începutul anului, iar cele…

  • Cât „te costă” insolvenţa clientului tau?

    Din cauza creditelor acordate companiilor care au intrat în insolvenţă în primele nouă luni din 2013, băncile au pierdut 5,2 miliarde lei. Insolvenţele companiilor, din primele nouă luni ale acestui an, au condus la pierderea a 77.000 locuri de muncă, mai puţin cu 1,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2012 şi cu 53% mai mult…

  • Cat de uriaşă e datoria externă a românilor?

    Datoria externă a României va ajunge în scurt timp la 100 de miliarde de euro. Această sumă este de două ori mai mare faţă de bugetul României prevăzut pentru anul viiitor. Potrivit unu studiu, întreruperea activităţii a 111.000 de firme în primele nouă luni ai anului curent, cu afaceri totale anul trecut de 43,5 miliarde…

  • Soluţii privind depăşirea crizei financiare

    În absenţa unor reforme majore care să atragă mai multe investiţii şi să creeze locuri de muncă, România nu va putea atinge ratele de creştere de 5 – 6% de dinaintea crizei, este părerea Consiliului Investitorilor Străini. Reprezentanţii CIS au avut o întrevedere cu ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu, în cadrul căreia au fost analizate măsuri pentru…

  • Creşteri salariale de 5-10% în acest an prevăzute de managerii din România

    Potrivit unui studiu realizat de Ernst & Young, „O nouă viziune a creşterii”, s-a constatat faptul că mai mult de jumătate dintre executivii de top din România prevăd creşterea salariilor angajaţilor în acest an cu 5-10%, în linie cu inflaţia. Astfel în 2013, 26% dintre respondenţi au declarat că intenţionează să crească numărul angajaţilor,  iar 56% estimează că…

  • Ce companii fac concedieri în 2013?

    Începutul anului a completat lista investitorilor care au informat că părăsesc sau renunţă la o parte din afacerile de pe piaţa locală. Astfel, în urma restructurărilor, câteva mii de oameni rămân fără loc de muncă. Scăderea puterii de cumpărare a românilor determină tot mai multe companii să îşi reconstituie planurile pentru piaţa de la noi.…

  • TOP – Companiile cu cele mai mari încasări din certificate verzi în 2012

    În 2012, producătorii de energie regenerabilă au încasat prin schema de sprijin pusă la dispoziţie de către stat, certificate verzi în sumă de peste 310 milioane de euro, de peste 3 ori mai mare faţă de anul 2010. Luna decembrie a fost de departe cea mai bună lună din an pentru producătorii de ener­gie verde,…

  • Începând cu 1 februarie 2013 se majorează preţul gazelor pentru companii

    O majorare cu 5 la suta, la preţul gazelor naturale livrate companiilor se prevede începând cu 1 februarie 2013. Această măsură a fost asumată de România în acordul cu FMI. Începând cu luni iulie, majorarea se referă şi pentru gazul livrat consumatorilor casnici, cu o creştere de 8%, respectiv cu 2%, de la 1 octombrie. Această măsură a fost aplicată cu…