Etichetă: criză
-
Străinii au retras peste 1 mld. euro din depozitele la termen pe termen lung şi mediu
Potrivit unui raport efectuat de Banca Naţională a României, depozitele pe termen mediu şi lung constituite de străini la băncile locale au însumat circa 4 mld. euro, fiind în scădere cu 1,3 mld. euro faţă de aceeaşi lună de anul trecut şi la jumătate faţă de maximul atins în vara anului 2011. În comparaţie cu…
-
Anul 2017 ar putea aduce creşteri de taxe
Experţii în domeniul economic anunţă că creşterea economică record a României este îngrijorătoare. Este semn că repetăm acelaşi scenariu de dinainte de criză, şi ar putea aduce majorări de taxe. Analiştii spun că avansul economiei va fi de peste 5% în 2016, bazat în mare parte pe consum. Anul 2017 va fi unul dificil şi ar…
-
Creditele de consum s-au majorat cu 15%
Conform datelor BNR, băncile locale aveau în bilanţuri la sfârşitul lunii aprilie 2016 credite pentru consum şi alte scopuri în sumă de 34 miliarde de lei, cu 15% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2015. Ritmul de creştere al soldului total al finanţărilor care merg în consum este cel mai ridicat din ultimii 8 ani şi…
-
Baqir: România a realizat evoluții impresionante după criza financiară
Şeful misiunii Fondului Monetar Internațional pentru România a declarat că România a realizat evoluții impresionante după criza financiară, în special în privința stabilității macroeconomice și a reducerii deficitului de cont curent și a deficitului bugetar. Reza Baqir avertizează că aceste câștiguri riscă să fie anulate, pe fondul ultimelor evoluții. De asemenea, a mai precizat oficialul, România riscă să pună în…
-
6,3 miliarde de euro din bugetul UE cheltuite nejustificat
În raportul anual prezentat la Bruxelles, Curtea Europeană de Conturi a reclamat cheltuirea nejustificată a 6,3 miliarde de euro din bugetul UE în 2014, recomandând o utilizare mai flexibilă a bugetului pentru a răspunde situaţiilor de criză, cum este cea a migranţilor. Printre fonduri cheltuite inutil, CEC citează aeroporturi subutilizate sau ajutoare distribuite în Spania…
-
Probleme în industria construcţiilor
Conform datelor din raportul preliminar de toamnă al Comisiei Naţionale de Prognoză, sectorul construcţiilor va continua să aibă o pondere de 6 – 7% anual în Produsul Intern Brut în următorii cinci ani, departe de vârfurile atinse în perioada de boom, când această industrie genera 10 – 11% din economie. Pe timp de criză, piaţa…
-
O posibilă criză în sistemul energetic în următoarele 7 — 8 luni
Potrivit directorului general al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, sistemul energetic național se poate confrunta în următoarele 7 — 8 luni cu cea mai importantă criză din ultimii 20 de ani, datorită secetei şi resurselor regenerabile dezvoltate irațional. Drept replică, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Niculae Havrileț, a declarat că nu există…
-
BNR a decis menţinerea dobânzii cheie la 1,75%
În şedinţa de politică monetară de miercuri a Consiliului de Administraţie al BNR, s-a decis menţinerea dobânzii cheie la 1,75%, cel mai redus nivel istoric, precum şi a ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele băncilor, la 8% pentru lei şi 14% pentru valută. Analiştii au anticipat decizia CA, pe fondul crizei din Grecia, preconizând că dobânda va fi…
-
Investiţiile străine au scăzut în primele 11 luni
Investiţiile străine directe au scăzut în primele 11 luni ale anului trecut cu 11%, la 2,12 miliarde euro, după ce în noiembrie au fost atrase 531 milioane euro, cel mai mare nivel atins în 2014, urmat de cel din mai, de 306 milioane euro, arată datele transmise de Banca Naţională a României (BNR). În anul…
-
Situaţia economică a României nu e deloc îmbucurătoare
În 29 mai reprezentantul rezident al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Guillermo Tolosa a declarat că economia României începe să-și revină, doar că cu pași lenți spre deosebire de alte state afectate de criză. Potrivit FMI în acest an economia României va reajunge la nivelul PIB din perioada pre-criză, cu minusuri la absorbţia fondurilor UE, infrastructură,…