Etichetă: impozite
-
Autorităţile locale au voie să majoreze taxele şi impozitele
În luna decembrie 2012, Guvernul a emis o hotărâre conform căreia nivelul taxelor locale prevăzute în grilă va creşte în anul 2013 cu 16,05%, ca urmare a indexării cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani. Apoi, în ianuarie, Guvernul a adoptat o ordonanţă prin care se stabileşte că, pentru acest an, autorităţile locale pot adopta…
-
Majorarea taxelor locale în Bucureşti
Primăriile de sector vor încasa taxe şi impozite mai mari cu 16 puncte procentuale începând cu 1 ianuarie 2013 pe case, terenuri, maşini, parcări de reşedinţă. Această majorare reprezintă rata inflaţiei din ultimii trei ani. Creşterea vizează toate dările care sunt la sectoare şi pe care acestea le încasează, de la taxa auto, pe proprietate,…
-
Fiscul vă aşteaptă, dragi agricultori ! (1)
Taxele şi impozitele sunt o sursă enormă de venit pentru guvernele din orice colţ al lumii, subiect delicat în dezbaterile publice şi la alegerile prezidenţiale. De fapt, parafrazându-l pe Benjamin Franklin, „Singurele lucruri sigure în viaţă sunt impozitele şi moartea”. Iar de aceasta se vor convinge în curând şi cei care realizează venituri din activităţi…
-
Protocolul privind cooperarea între ANAF şi autorităţile administraţiei publice locale
Potrivit Ordinului ministrului Administraţiei şi Internelor şi ministrului Finanţelor Publice nr. 279/1.736/2012 a fost aprobat modelul-cadru al protocolului de cooperare în vederea realizării schimbului de informaţii între ANAF şi autorităţile administraţiei publice locale. Potrivit actului normativ, obiectul protocolului îl reprezintă cooperarea între instituţii publice, prin schimbul de informaţii în formă dematerializată, în scopul: creşterii nivelului de colectare…
-
Majorarea impozitelor şi taxelor locale este oficial opţională !
Prima ordonanţă adoptată de Guvernul României în anul 2013, O.G. 1/2013, se referă, bineînţeles, la reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul impozitelor şi taxelor locale, adică materializează angajamentul făcut la sfârşitul anului trecut, stabilind că indexarea taxelor locale este o opţiune a autorităţilor locale şi nu reprezintă o obligaţie impusă de la nivel central.…
-
Ordonanţa privind indexarea taxelor şi impozitelor locale se va publica la 9 ianuarie
La 9 ianuarie, Guvernul se va reuni în şedinţă, iar ordonanţa cu privire la indexarea taxelor şi impozitelor locale va fi publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial, a precizat premierul Victor Ponta. El a afirmat că era necesar ca în prealabil să fie promulgată Legea prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanţe şi…
-
Taxele şi impozitele locale majorate cu aproximativ 16% faţă de cele existente până în prezent
Pe 28 decembrie 2012, în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 898, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 1309/2012 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începand cu anul 2013. În Hotărârea Guvernului nr. 1309/2012 sunt stabilite noile niveluri pentru impozitele şi taxele locale şi…
-
Facilităţi fiscale pentru stimularea turismului românesc
Taxele şi impozitele pentru structurile hoteliere privatizate şi nefolosite urmează a fi majorate de 10 ori, pe când investiţiile în turismul balnear vor fi scutite de impozit pe profit pe o perioadă de 5 ani, lucruri prevăzute în Programul de Guvernare 2013 – 2016. Acestea sunt măsurile fiscale ce urmează a fi luate cu scopul…
-
Taxele şi impozitele nu se vor schimba
Potrivit unei hotărâri adoptate la 18 decembrie de consilierii generali, taxele şi impozitele în Capitală în anul 2013 vor rămâne la nivelul celor din 2012, iar automobilele electrice şi de hibrid vor beneficia în continuare de o scutire la impozit de 95%. Conform hotărârii, taxe mai mari se prevăd pentru vehiculele înregistrate cu capacitate cilindrică…
-
Riscul falimentărilor companiilor de turism
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) speră că noul Guvern va avea o altă abordare sub conducerea primului ministru Victor Ponta, așteptând o stabilitate atât economică cât și legislativă, deoarece mediul privat se află într-un moment critic. Federația Patronatelor din Turismul Românesc atrage atenția autorităților publice că mediul privat este sătul de politica economică de…