Etichetă: produse

  • Program pilot de dezvoltare şi implementare a sistemului de franciză poştală

    Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor Poştei Române, departamentul Franciză al companiei derulează un program pilot de dezvoltare şi implementare a sistemului de franciză poştală. „Programul pilot se va finaliza în 2016, ţinta fiind ca franciza poştală a companiei să se regăsească în cel puţin jumătate din numărul total de subunităţi ale reţelei poştale existente la acea vreme„, au mai…

  • Limitarea efectelor produse de taxa pe stâlp

    Un puternic impact negativ în economie dar şi asupra companiilor care au investit în România, ar putea avea introducerea în forma actuală a impozitului pe construcţii speciale, cunoscut şi drept „taxa pe stâlp”, susţine Consiliul Investitorilor Străini (CIS). De aceea CIS doresc să discute cu autorităţile modalităţile de limitare a efectelor acestuia. Reamintim că impozitul pe proprietate pentru construcţiile speciale,…

  • Clasamentul judeţelor privind exporturile

    Conform datelor Ministerului Economiei, Bucureştiul se află în fruntea topului, cu exporturi de 4,45 miliarde euro în primul semestru, în creştere cu 19,22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dinamica fiind superioară celei din intervalul corespunzător din 2012 comparativ cu 2011, de 5,3%, reiese din datele . Cele mai solicitate produse la export din…

  • Exporturile româneşti – în creştere

    Potrivit Ministerului Economiei, exporturile româneşti au înregistrat creşteri cu peste 40%, în primele cinci luni ale anului 2013, în mai multe ţări extracomunitare precum Canada (55,3%), Federaţia Rusa (41,2%), India (41,3%), Iordania (317,3%), Libia (141,0%), Liban (87,8%), Algeria (66,0%), Irak (89,8%), Mexic (87,1%). Creşteri importante ale exporturilor au mai fost înregistrate, în perioada menţionată, în RP…

  • Scumpirea energiei electrice va influenţa preţurile tuturor produselor şi serviciilor

    Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) a declarat că scumpirea energiei electrice, cu 10,31% în luna iunie, va influenţa preţurile tuturor produselor şi serviciilor de care avem nevoie în viaţa de zi cu zi, cu atât mai mult cu cât unii speculanţi vor profita de situaţie şi vor creşte cu un procent nejustificat preţurile…

  • 628 milioane euro pentru avioane F-16

    Biroul de presă al Guvernului a informat că necesarul evaluat al creditelor de angajament şi bugetare pentru achiziţionarea de avioane F-16 din Portugalia, pentru perioada 2013 – 2017, se cifrează la 628 milioane euro, procedura de cumpărare urmând să fie discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Guvernul a aprobat în acest sens un…

  • Tarifele pentru evaluarea şi autorizarea produselor de protecţie a plantelor se vor indexa cu 30%

    Conform unei hotărâri de guvern adoptate de Executiv, tarifele pentru evaluarea şi autorizarea produselor de protecţie a plantelor vor fi indexate cu 30%. „Guvernul a adoptat această hotărâre prin care se actualizează tarifele care se percep pentru evaluarea şi autorizarea produselor de protecţie a plantelor. Procentul de indexare a tarifelor este de 30%. Totodată, actul…

  • ANSVSA a declanşat o serie de controale la nivel naţional

    Pentru verificarea modului în care sunt produse, transportate şi valorificate carnea de miel, ouăle, dar şi alte alimente consumate cu precădere în perioada sărbătorilor pascale, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a declanşat luni o serie de controale la nivel naţional. Potrivit unui comunicat al ANSVSA, atât carnea cât şi celelalte produse de origine animală…

  • România a înregistrat o creştere a exporturilor

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, în primele două luni ale anului 2013 exporturile României au crescut cu cu peste 50% în Algeria, Arabia Saudită, Thailanda şi Columbia, perioadă în care exporturile către Norvegia au crescut cu 136,5%. Conform datelor estimative la 28 februarie 2013, exporturile româneşti au înregistrat creşteri în SUA, cu 6,9 % (componente…

  • FMI nu agrează scăderea TVA la produsele de panificaţie

    Conform declaraţiilor şefului misiunii FMI, Erik de Vrijer, Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu agrează scăderea TVA la produsele de panificaţie. „Nu este o idee bună să se fragmenteze sistemul fiscal, să aveţi scutiri, cote mai mici şi complicaţii de genul acesta. Experienţa din alte ţări ne arată că dacă reduci cota de TVA la restaurante, hoteluri,…