Etichetă: programul Prima Casa

  • Modificări ale programului „Prima casă”

    Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a lansat în dezbatere publică, Strategia Naţională a Locuirii, care are drept scop ca persoanele cu venituri mici să poată beneficia de programul ”Prima casă”, ca locuinţele ANL să nu mai fie vândute, statul să poată subvenţiona chiriile, iar clădirile istorice nelocuite să fie cumpărate de stat. Astfel, Guvernul propune ca o condiţie de obţinere…

  • Peste 1.500 garanţii acordate de la începutul anului 2016 prin programul „Prima Casă”

    La 5 februarie 2016, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Silvia Ciornei, a declarat că de la începutul anului curent au fost acordate peste 1.500 de garanţii prin programul „Prima Casă”, având o valoare totală de 133 milioane lei. Preşedintele fondului a mai precizat că media zilnică a solicitărilor…

  • Plafon suplimentar de garanţii în cadrul programului Prima Casă

    Proiectul de Hotărâre de Guvern, publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), prevede alocarea, de către Guvern, a unui plafon suplimentar de garanţii în cadrul programului Prima Casă de 1,3 miliarde de lei, la care se adaugă 200 de milioane de lei din sumele eliberate ca urmare a rambursărilor creditelor în derulare, astfel încât plafonul total ajunge la 1,5…

  • Proiect privind suplimentarea plafonului de garantare pentru programul Prima Casă

    Potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului, plafonul de garantare pentru programul Prima Casă pentru acest an va fi suplimentat cu 200 milioane de lei, comparativ cu cele 2,6 miliarde lei existente, iar pentru anul 2016 este prevăzută o reducere a nivelului maxim până la 1,5 miliarde lei. Actul normativ mai prevede acordarea creditelor în…

  • Modificarea normelor de implementare a Programului ”Prima casă”

    Hotărârea Guvernului nr. 388/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului ”Prima casă”, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 387/2015, vine cu o serie de modificări și completări la normele de implementare a Programului ”Prima casă”. Modificările vizează beneficiarii programului care doresc de a trece de la o…

  • Plafonul programului Prima Casă în 2015 are valoarea de 2,64 miliarde de lei

    Potrivit Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), băncile au la dispoziție un plafon total de garantare de 2,64 miliarde de lei în cadrul programului Prima Casă în 2015, sumă care include atât plafonul alocat pentru anul în curs, cât şi diferența rămasă neutilizată din plafonul anului 2014. Urmează să fie demarată cea…

  • Plafonul alocat programului „Prima Casă” a fost suplimentat

    La 21 octombrie Guvernul a aprobat suplimentarea cu 400,5 milioane de lei a plafonului disponibil pentru emiterea de garanţii în cadrul programului „Prima Casă”, până la 31 decembrie anul curent. În ultima perioada programul „Prima Casă” a cunoscut o creştere peste aşteptări a numărului de solicitări, mai multe bănci partenere raportând epuizarea plafonului alocat, chiar şi în…

  • 710 milioane lei alocate pentru programul Prima Casă

    Guvernul va acorda 710 milioane lei persoanelor care doresc să cumpere locuinţe prin programul Prima Casă, fondurile fiind suficiente până la sfârşitul anului pentru toate solicitările. Deoarece plafonul general aprobat în 2014 pentru garanţiile Prima Casă, de 1,2 miliarde lei, a fost epuizat la începutul lunii iulie, iar băncile au cerut suplimentarea plafoanelor, Guvernul a…

  • Bugetul alocat programului Prima Casă va fi modificat

    Potrivit proiectului de hotărâre lansat spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor şi aprobat în şedinţa de luni a Guvernului, bugetul alocat programului Prima Casa va fi modificat prin realocarea unor sume de bani neutilizate. Astfel documentul prevede ca sumele neutilizate ca garanţii pentru achiziţiile de locuinţe construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe vor fi realocate, astfel încât…