Bugetul alocat programului Prima Casă va fi modificat

dr+olesea

Potrivit proiectului de hotărâre lansat spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor şi aprobat în şedinţa de luni a Guvernului, bugetul alocat programului Prima Casa va fi modificat prin realocarea unor sume de bani neutilizate.

Astfel documentul prevede ca sumele neutilizate ca garanţii pentru achiziţiile de locuinţe construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe vor fi realocate, astfel încât să poate fi folosite pentru cumpărarea oricărui tip de locuinţă.

Reamintim că în 2013, pentru achiziţia locuinţelor construite prin ANL a fost alocat un plafon în suma totală de 500.000.000 lei, din care, până în prezent, au fost alocate 314.500.000 lei, în favoarea unui număr de 15 bănci, rămânând o diferenţă de 185.000.000 lei, care ar urma sa fie alocată băncilor care nu au solicitat plafon de acest tip sau celor care solicită majorarea plafonului.

Până la sfârşitul anului 2014 se vor utiliza cca. 14.000.000 lei din suma totală de 500.000.000 lei destinată garantării achiziţiei de locuinţe construite prin ANL.

Nota de fundamentare a proiectului de hotărâre include faptul că realocarea plafonului destinat achiziţionării de locuinţe construite prin ANL, rămas nealocat şi/sau neutilizat, ca plafon general de garantare în cadrul programului Prima Casa va permite acordarea de garanţii, în continuare, pentru toate tipurile de locuinţe prevăzute în legislaţia Programului.


Publicat

în

de către