Care sunt ultimele modificări ale Codului fiscal aduse prin Legea 177/2017?

Potrivit noutăţilor legislative, Codul fiscal a suferit recent unele modificări. Acestea au fost introduse de Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 584/2017.

Cum se modifică Codul fiscal?

Se aduc clarificări regimului firmelor ce au înregistrat la data de 31 decembrie 2016 venituri în suma între 100.000 euro şi 500.000 de euro şi sunt în sfera impozitului pe activităţi specifice (bar, restaurant, hotel etc.), conform Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific.

La adoptarea OUG nr. 3/2017, când plafonul veniturilor pentru microintreprinderi a fost majorat de la 100.000 euro la 500.000 euro, nu au existat măsuri tranzitorii pentru acele societăţi ce au realizat acest nivel al veniturilor, dar în acelasi timp se aflau şi în sfera de aplicare a Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific pentru unele activităţi (restaurant, bar, hoteluri, pensiuni etc) iar în acest sens se aduc clarificări.

Se introduce o noua categorie de plătitori de impozit pe profit, enumerată punctual în Codul Fiscal, respectiv unele asociaţii de proprietari, care au personalitate juridică şi sunt în sfera calitaţii de plătitori de impozit pe profit doar pentru unele categorii de venituri.

Dacă asociaţia de proprietari are activităţi economice, cum ar fi cumpărarea de acţiuni pe o bursa, înfiinţarea unui magazin prin care comercializează mărfuri, pentru aceste tipuri de venituri, asociaţia de proprietari are calitate de plătitor de impozit pe profit.

Legea extinde la cheltuieli deductibile contravaloarea bunurilor aflate în perioada de valabilitate, însă ce vor fi utilizate conform legislaţiei pentru combaterea risipei alimentare (bunuri ce sunt acordate unor entităţi prevăzute de legea combaterii risipei alimentare, când aceasta va intra în vigoare).

Se extinde categoria de venituri nesupuse impozitului pe venitul din salarii, pentru abonamentele de sănătate suportate de angajator, în valoare maximă de 400 euro anual.

La capitolul TVA, se reformulează mai multe articole privind faptul generator al TVA, în special pentru activităţile cu caracter de continuitate, cum ar fi livrările de energie electrică, servicii de telefonie, închiriere, arenda.

Ajustarea TVA în favoarea persoanei impozabile pentru pierderile din creanţe ca urmare a falimentului clientului sau a insolvenţei se poate face într-un termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a pronunţat hotărârea definitivă a instanţei.

O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, ce a înregistrat pierderi din creanţe, generate de aprobarea unui plan de reorganizare al clientului în procedura insolvenţei sau pierderile din creaţe sunt generate de falimentul clientului, are dreptul să ajusteze TVA în favoarea acesteia prin emiterea unei facturi de stornare pentru baza impozabilă şi pentru TVA colectată iniţial, corespunzator pierderii suportate.

Termenul în care poate fi emisăa factura de stornare este de 5 ani, începand cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a pronunţat „hotărârea judecătorească de confirmare a planului de reorganizare, respectiv hotărârea judecătoreasca de închidere a procedurii prevăzuta de legislaţia insolvenţei”.

Potrivit ştirilor juridice, se îmbunătăţeşte condiţia prin care autoritatea fiscală anulează codul de TVA al contribuabilului, din punctul de vedere al „justificării intenţiei şi capacităţii economice”.

Această sintagmă dispare din Codul Fiscal şi este înlocuită în sensul că unei societăţi i se poate anula codul de TVA dacă prezinta „un risc fiscal ridicat”. ANAF stabileste prin ordin al preşedintelui condiţiile de identificare a riscului fiscal ridicat.

Acestea sunt principalele modificări aduse de Legea nr. 177/2017, cu siguranţă pe parcurs multe dintre aceste completări vor fi lămurite şi de instituţiile abilitate.


Publicat

în

,

de către