Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare

Noutati contabilitate | Stiri fiscalitate

Prevederi legislative privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului!

Autor: Diana Jitaru
noiembrie27

Potrivit legislației, persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.

OUG nr. 111/2010 prevede că, cuantumul indemnizaţiei lunare este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului.

Însă cuantumul minim al indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei.

De reținut că în cazul în care o persoană realizează concomitent din mai multe surse venituri supuse impozitului, se vor lua în calcul toate veniturile lunare încasate de aceasta.

Iar cuantumul indemnizaţiei lunare se majorează cu 50% din indemnizaţia cuvenită, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere. Majorarea astfel calculată nu poate fi mai mică decât valoarea minimă a indemnizaţiei pentru creşterea copilului

Comentariile sunt închise pentru Prevederi legislative privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului!

Comments are closed.


Arhiva